EPISTOLELE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ - Costel Zăgan: EPISTOLA A VII-A: PROFESORUL ANONIM

SCRISORILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ - Costel Zăgan: SCRISOAREA A VII-A: PROFESORUL ANONIM: PROFESORUL : ANONIM CA POPORUL, CURAJOS CA SPERANŢA (reportaj în trecutul imediat) (1-2) De  Costel Zăgan  la  duminică, 9 iunie 201...

EPISTOLA A VII-A: PROFESORUL ANONIM

PROFESORUL : ANONIM CA POPORUL, CURAJOS CA SPERANŢA (reportaj în trecutul imediat) (1-2)

De Costel Zăgan la duminică, 9 iunie 2013 la 11:08

   Sâmbătă, dimineaţa în microbuzul Tudor Vladimirescu-Botoşani, via Truşeşti.

- Unde mergeţi, dom`profesor ?
- Ca de-obicei, la şcoală.

- Păi, şi sâmbăta învăţaţi ?
- Ai ghicit, profesorii mai ales sâmbăta învaţă!
- Şi timpul liber ?
- Timpul liber ? E pentru patroni şi politicieni.

   Ora 6 şi 30. Sunt deja în Truşeşti. Peste 10 minute voi fi într-un alt mijloc de transport, spre Guranda.
Cobor. Apoi urc. Drumul şcolii , întotdeauna, este anevoios. Matinali, şi copiii din Băbiceni, urmează acelaşi traseu. Pe jos, că-i mai ieftin şi mai sănătos.

- La Cercul de Română ?
- Da.
- Poftiţi, dom`profesor !
- Eu sunt părintele .
- Sărut dreapta.

   Paşi spre viitor, paşi spre incertitudine. Incertitudinea ambiantă. Socială şi politică.
Incertitudine morală.
Dar să trecem peste...Dacă se poate.
Se poate, doamnelor şi domnilor ?

                                                  2

   Plină de frenezia ineditului moment, o zăresc pe Doamna de Română : costumul naţional încearcă zadarnic să-i stăvilească tumultul interior ! Amintirea unor serbări şcolare prăfuite din sufletul meu îmi solicită atenţia, încercând şi ele să mă deconecteze de la prezent .

   Alte vremuri, alte perspective.

La intrarea în sala de clasă suntem întâmpinaţi cu pâinea şi sarea tradiţionale.

Elevii aduc şi ei folclorul pe scena prezentului, deşi sala de clasă seamănă c-un muzeu ad-hoc al satului.

Covoare, carpete şi lăicere româneşti.Get-beget.

   O masă a tăcerii moldovenească, din lemn , aflată exact în centrul clasei, este străjuită de trei scaune ca nişte clepsidre încremenite .

  Vocile de cristal ale copiilor ţin încăperea în echilibru fragil al cântecului   şi al poeziei :                  

"La zidirea soarelui , se ştie,

Cerul a muncit o veşnicie..."

   Poezia lui Grigore Vieru ne umple sufletele de bucurie şi nostalgie .

Prof. Costel Zăgan