Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina.
Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală "A.T. Laurian", Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu".
Este căsătorit şi are cinci copii: doi băieţi şi trei fete.
Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural.
A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani.
A mai publicat "Cezeisme" în 2008.
Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului".
21 august 2014, Editura AXA, publică volumul de poeme Erezii second hand , de Costel Zăgan .
28 mai 2015, Editura AXA, Botoșani, publică romanul cibernetic, DEȘERTUL DE CATIFEA, de Costel Zăgan.
Pe 14 martie 2013,revista 21Artemotion l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI , publicându-i-se poemul "Sentinţa-i divină" şi proza "Paraşutist şi îndrăgostit".
"Porni Luceafărul", Botoşani, 1995
"Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi", 2009
"Însemne", Bacău, 2010
"Poeme hai hui- antologie de poezie", Editura Singur, Târgovişte ; Editura Grinta, Cluj-Napoca ; octombrie, 2012
"Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012",Editura ROVIMED PUBLISHERS,Bacău, decembrie 2012
"Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene",Braşov, mai 2013
"Autograf pentru m(â)ine-lirică, proză şi arte platice", Adjud, 2014
"Costel Zăgan debutează târziu cu un mănunchi de "poeme blitz", după ce prezenţa lui discretă, retras fiind la o şcoală din judeţul Botoşani ca profesor de limba română, în presa literară a atras atenţia, în mod special, asupra laconismului scrisului său."
Aprecieri critice anterioare debutului în volum:
Mihai Ursachi (Cronica", 1981):
Scrieţi cu uşurinţa aparentă a celui cu dotaţie nativă; cum în orice bine se ascunde de regulă şi reversul său , uşurinţa cu care se pare că puteţi compune riscă să se transforme în frivolitate. În totalitate însă, poeziile îmi dau despre Dvs. imaginea unui poet în plină devenire de la care ne putem aştepta la minuni. Am putut desluşi în poezii multă sesibilitate şi o bună stăpânire a uneltelor lirice. Fragilitatea Dumneavoastră poate fi forţa Dumneavoastră.
Emil Brumaru (SLAST, 1982):
Bucuros că pot scrie fără ezitare lângă Costel Zăgan cuvântul talent, îmi îngădui să-l arăt tuturor cu sufletul! Un nou partener de călătorii spre azur!
Ioanid Romanescu (Convorbiri Literare, 1983):
Nu ştim ce vârstă şi ce profesie aveţi, nu ştim de când scrieţi şi de ce aţi apelat la noi cu exagerată sfială. Noi nu declarăm genii, nu ne batem cu pumnii în piept că vom face şi vom drege, nu avem posibilitatea să vă publicăm masiv (după expresia altora), pentru că (după expresia noastră) nu visăm în locul altora. Noi vă mângâiem ameninţându-vă: sunteţi un talent care ar trebui bătut pentru a scrie. Luaţi-vă în serios, pentru că aveţi ce spune! Şi nu uitaţi că artistul nu e un simplu martor care-şi manifestă uimirea, ci o conştiinţă care deranjează.
Emil Druncea scria pe 25 decembrie 2010 într-o cronică la apariţia volumului "Însemne", o antologie cu 48 de poeţi din întreaga ţară:
Şi iată poetul autoironiei, Costel Zăgan! O ironie fină, de rang superior străbate poeziile publicate în antologia "Însemne".
Să exemplificăm!, cum ar spune profa de română: "Ce poftă am să fiu nemuritor/şi Doamne nu-s decât doar trist", atunci când oamenii normali sunt trişti, "nemuritorul" nu-i "decât doar trist"!
El revendică într-una şi orice: "iubirile femeilor frumoase", drept pedeapsă că există, iar moartea se miră şi ea de-o asemenea revendicare, "când naiba să te ia eşti muritor", de unde deducem că nu Domnia Sa Moartea trebuie să-l ia, ci naiba, că e muritor, vorba ceea, Moartea îi ia doar pe nemuritori!
Un joc al legităţilor universale întors pe dos de către marele autoironic.
Domnul Zăgan îşi revendică şi dreptul la o stea fiindcă există, creând iarăşi un joc întors al legităţilor: oamenii cred că fiecare pământean are câte o stea în care merge după moarte sau că la moartea fiecăruia cade câte o stea, dar ironicul poet ne trimite şi la steaua-star, pentru că, nu-i aşa, este în "Paradisul aparenţelor".
Când nu e ironic, e "binevoitor"cu iubita: "Cad stele de pe sânii tăi femeie/firmamentul discret ţi-l descheie", avid să afle cum arată firma de sub firmament, cum ar zice chiar poetul. ("Hainele demodate ale nopţii")
Ironic, deşi nu pare la prima citire, este şi "Poem de sus", unde lacrimile iubitei sunt arteziene, adică urcă, iar ochii iubitei sunt indecent de albaştri, toate acestea pentru că cerul şi-a dezbrăcat norii.
Cititorii acestor poezii pot depista şi filosofia de viaţă a poetului, metaforele pe care şi le ia în serios ca să creeze o POEZIE ironică de cea mai foarte extraordinară calitate.
Marian Dragomir a scris în "22 de amprente" (prefaţă la "Amprente temporale", mai 2013):
Creaţia din cuvânt este marca poetului Costel Zăgan, la care Dumnezeu guvernează viaţa neexplorată a omului, "Dumnezeu este Cuvântul/suflecaţi-aş moarte" (Incompatibilitate mondială). Relevant în descifrarea menirii poetului este poemul "Artă poetică", dezvăluindu-i concepţia despre viaţă şi lume, "în ficare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota".
Mihaela Meravei a scris în "Amprente ale sufletului gravate pe file de timp" (prefaţă la "Amprente temporale", mai 2013):
Poet, aforist, scriitor, Costel Zăgan ne va încânta cu un grupaj divers de poeme. De la poezia scurtă de esenţă, trecând prin ludicul unor poezii în rimă, până la poezia de dragoste declarativă.
Limbajul lejer, versurile pline de o învăţătură transmisă prin umor, uşor ironică, face ca poemele lui Costel Zăgan să fie citite cu plăcere şi interes: "În fiecare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota" (Artă poetică).
Nu metafora este punctul forte al versurilor scrise de poetul Costel Zăgan, mai degrabă mesajul transmis de ele, ca şi cum citeşte gândurile unui "hâtru plin de glume", parafrazându-l pe marele Vasile Alecsandri: "Nebunul/satului/Urlă/de/plăcere/În/jurul/bisericii" (Zonă erogenă).
Florentina Toniţă a scris în articolul "Costel Zăgan - poetul ereziilor târzii":
Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie.
Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă.
Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.
Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.
Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.
De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.
Paul Ungureanu a realizat un interviu cu Costel Zăgan, în Revista Hyperion nr. 2 din 2001,la rubrica "Dialoguri":
Costel Zăgan: A fi profesor la ţară înseamnă să poţi face un pas. Un pas din infern în... prezent!
- Când aţi debutat în învăţământ şi ce lucruri v-au marcat în această frumoasă profesiune de dascăl, ce esta ocolită de mulţi tineri în zilele noastre din cauza unei mici retribuţii?- Prin urmare, am "debutat" în învăţămînt de... două ori. În 1977, câteva luni, până la plecarea la oaste şi, după lăsarea la vatră, la şcoala din satul natal, unde se învăţau, pe vremea aceea, zece clase.M-a marcat, în chip deosebit, atmosfera tinerească şi plină de elan. Era cât pe ce să spun: elan revoluţionar! Dar să ştiţi că aşa era. Revoluţia era în mine, în noi,în dorinţa noastră de-a "înşfăca"... munţii, de a-i... răsturna şi de-ai... pune la loc! La locul lor: lângă cer!
- Cum erau copiii, elevii?- Fiind din aceeaşi localitate cu ei, erau dificili şi... minunaţi! Porneam împreună, să cucerim... Everestul limbii române! Încă mai urcăm!Cu mâinile sufletului "însângerate" de stânci, epitete şi metafore! În buzunare, flutura, şi atunci, şi acum, vântul!
- Şi totuşi, de ce, după zece ani de la terminarea faculăţii, nu aţi dat examenul de licenţă?- În timpul facultăţii, am fost remarcat de profesorii: Elvira Sorohan, Mihai Drăgan şi Constantin Parfene. Am pregătit pentru licenţă lucrarea "Natură şi eros la Eminescu", sub coordonarea regretatului profesor universitar Mihai Drăgan, care şi-a întrerupt viaţa, din nefericire, în anul 1993.Amân, din varii şi încurcate motive, prezentarea licenţei. Între timp caut alt coordonator, nu al destinului, ci al lucrării în cauză. La întretăierea mileniului doi cu... următorul, "riscă" să-mi ia sub oblăduire universitară lucrarea pentru licenţă în litere, doamna profesor Noemi Bomher. Probabil că voi fi licenţiat, după... o mie de ani de la absolvirea Facultăţii de Litere! NU un veac,ci un mileniu de singurătate. Pentru mine! În 1982, m-am căsătorit cu învăţătoarea Doina Alupoaie. Repartizată la şcoala din satul meu natal, unde eu funcţionam, deja, ca profesor suplinitor de limba şi literatura română, încă din 1979.Între 1983 şi 1989, pun la cale, împreună cu nevastă-mea,... cinci copii. Trei fete şi doi băieţi. La această oră, copiii se află pe următoarele trepte (ale destinului propriu): Diana-Mihaela, anul IV, Liceul Pedagogic Botoşani; Monica, anul III, acelaşi liceu; Marius-Ilie, anul I, Liceul "Demostene Botez", Truşeşti; Ioana-Loredana, clasa a VII-a, Şcoala Tudor Vladimirescu; Andrei-Victor,clasa a V-a,aceeaşi şcoală.
- De unde aveţi această pasiune arzătoare pentru scris şi literatură?- Dragostea pentru literatură, pentru poezie în special, cred că îmi vine de la mama şi... un frate al bunicului din partea tatălui, un călugăr iubitor de buchie scrisă. Au urmat în ordine cronologică învăţătorii: Constansa şi Constantin Costânceanu, Dumitru Gheorghiţă. Apoi, profesorii de limba şi literatura română: Ioan Lăcătuşu, Cornelia Popa şi poetul Dumitru Ţiganiuc.Un loc aparte pentru formarea gustului meu pentru literatură l-a avut Cenaclul de la Casa Corpului Didactic, condus cu dragoste şi competenţă de poetul şi profesorul Dumitru Ţiganiuc. Tot aici l-am întâlnit, licean fiind, şi pe poetul Mihai Munteanu.Cam pe-atunci, are loc şi întâlnirea cu extraordinarul om şi poet Lucian Valea şi cu mai tinerii şi... "încăpăţânaţii" întru poezie - Gellu Dorian, Val Guraliuc, Constantin Bojescu, Lucian Alecsa, George Luca şi, bineînţeles, cu acel argint viu, metaforic vorbind, Emil Iordache!
- Într-un interviu anterior am pus o întrebare poetului şi prof. Mihai Munteanu, din Cordăreni, în legătură cu menirea dascălului de ţară. Cu ce se confruntă el în prezent?- Menirea lui nu s-a schimbat, cred, de la... Ion Creangă încoace. Tot trebuie să ia acea bucăţică de humă, cu suflet, numită copil, şi să o poarte, modelând-o continuu, nestrivindu-i liniile proprii de forţă, către lumina viitorului. Viitor care, fiind tot de aur (ca pe vremea lui Eminescu!) e normal(!), aproape inaccesibil majorităţii copiilor de ţărani. Totuşi, să nu ne... întunecăm! Soarele raţiunii, încă, e deasupra orizontului! Al raţiunii şi al speranţei! Doamne-ajută!
- Trăind în mediul rural, cum reuşiţi să ţineţi pasul cu toate noutăţile de pe plan cultural şi literar?- Pentru mine, viaţa la ţară nu este o întâmplare, o obligaţie profesională, ci este... o opţiune. Pentru sufletul meu de... Atlas (...rural?, nicidecum!), (între)ruperea contactului cu această viaţă ar însemna... moartea! Fizică şi... metafizică!Viaţa la ţară, pentru mine, nu este un exil!Iată, îi am aici, în bibliotecă, lângă mine, mereu, pe Urmuz, Aristotel, Kafka, Dinescu, Eliade, Eminescu, Shakespeare, Borges, Noica, Pleşu, Eugen Ionescu, Liiceanu ş.a.m.d. Şi, peste tot, nu pot scăpa de el!... Costel Zăgan!Şi, încă ceva: facultatea deşi am "făcut-o" la fără frecvenţă, fiind şi căsătorit, având şi copii, fiind profesor suplinitor (cum sunt şi în prezent, fiind plătit ca atare), deşi am absolvit o facultate, neavând... patalamaua la mână, punga mi-e mai mult... goală. Aşa că nu am avut şi nu am niciun fel de motivaţie... financiară, pentru o asemenea opţiune, având - pe atunci - şi o jumătate de normă la C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producţie, pentru cei mai tineri) să-mi pot întreţine familia destul de numeroasă, deci facultatea nu a fost numai un... chin ontologic şi antologic, ci şi o voluptate axiologică! Zău!Legătura cu exteriorul (eu fiind miezul destinului propriu şi personal) mi-a fost favorizată de cărţi şi reviste: Caiete botoşănene (Hyperion), Convorbiri Literare, Ateneu, România Literară, Luceafărul, SLAST, Familia,Steaua, Freamăt de codru, Poezia.Pe plan literar, am debutat, ca orice poet de mai multe ori.Mai întâi, în revista Liceului "A.T. Laurian", Botoşani, prin anii 1973-1974, apoi în ziarul judeţean Clopotul (1977). După aceea în Flacăra lui Adrian Păunescu, Familia, Caiete botoşănene.În 1983, am luat Premiul revistei Steaua, la Festivalul de poezie "Poemele luminii"; în 1995, de asemenea, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova, Iaşi, la Porni Luceafărul... Tot în 1995, îmi apare volumul "Poeme infracţionale", scris şi "manufacturat" în Penitenciarul Botoşani, unde,... singurătatea mea a hibernat un an şi jumătate, din motive, pardon, cauze, arhicunoscute şi... depăşite, din fericire!Totuşi, nu pot trece cu vederea, din această perioadă, înfiinţarea revistei (cu circuit închis) "Caietele lui Cain", interviul pe care mi l-a luat revista Timpul (Iaşi), prin persoana lui Viorel Ilişoi: "Dacă vrei să scrii o poezie, cheamă-ţi avocatul!" (decembrie 1995), publicarea unei pagini "Poezii din închisoare", în revista Timpul, ianuarie 1996 şi un grupaj de poezii în revista Hyperion (Caiete botoşănene) nr.1-2, 1995, la rubrica "Poezia spaţiului concentraţionar."
- Când v-aţi apropiat de jurnalism?- M-am apropiat când, liber fiind şi... şomer, am urmat aşa-numitele cursuri de iniţiere, susţinute, cu aplomb pedagogic, profesional şi... părintesc, de numiţii: Radu Câjvăneanu şi Lucia Olaru Nenati. Sus-numitele cursuri m-au îmbolnăvit pe viaţă de jurnalism, de patima de a scrie, nu numai poeme, ci şi Lecturi perpendiculare şi alte articole, în care îmi tăiam craca de sub picioarele... minciunii şi (im)posturii (im)personale. Aşa că am mai publicat prin: Colloquium (revista-meteor a lui Valerian Ţopa), Hyperion (Caiete botoşănene), Convorbiri Literare, Poezia, Jurnalul de dimineaţă, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi. Altceva? Am revenit în învăţământ... în satul natal, după un ocol... postuniversitar pe la Botoşani.
- Alte gânduri?- Am descoperit: inventemele, hipersonetele( cezeismele), lecturile perpendiculare şi braşovismele. Dar - atenţie! - nu le-aş fi descoperit, dacă nu le-aş fi inventat!Şi, să nu uit (cum aş putea?): am gata pentru tipar un volum de hipersonete, intitulat "Ghinişor antishakespeare", şi un alt volum de poeme - "Hiperbole blitz". Volume ce-şi aşteaptă sponsorii cam demult.Pentru edificarea cititorilor şi nu numai, ultimul hipersonet din "Ghinişor antishakespeare":
Zic zău lui Dumnezeu poete
zic zău te-ai întrecut pe tine
că nişte fumuri ai celeste
şi arzi cu flăcări mioritico-străine
Zic zău te-ai întrecut pe tine
ţi-ai luat şi umbra înainte
ţi-ai tras şi nişte ţoale în fine
ai contracandidaţi atât în cer şi în morminte
Ţi-ai luat şi umbra înainte
şi nişte fumuri ai celeste
tratezi de sus şi în cuvinte
zic zău lui Dumnezeu poete
Zic zău te-ai întrecut pe tine
ţi-aştepţi doar naşul care nu mai vine
(Lipsa semnelor de punctuaţie, de aici ca şi din destin, îmi aparţine!) Vă mulţumesc pentru răbdarea Dvs!
- La fel, şi eu vă mulţumesc pentru sinceritatea debordantă a răspunsurilor!
