joi, 23 aprilie 2020

EPISTOLA A V - A

ACASĂ                                                                                              de SFÂNTUL GHEORGHE 2020
    
Dragi copii!

           Astăzi e sărbătoare: florile sunt mai grăbite, păsările mai apropiate de muzica zborului.

În curtea mea încap personajele din toate romanele secolului precedent.
  
   Sunt la masa mea de scris cu UMBERTO ECO, CARE TOCMAI ÎMI MĂRTURISEȘTE:

- Apropo de inspirația care se lasă așteptată, mi-a luat doar doi ani să scriu NUMELE TRANDAFIRULUI,din simplul motiv că nu a trebuit să mă documentez deloc despre Evul Mediu...
Când am decis să scriu romanul, a fost ca și cum aș fi deschis un dulap imens, unde, decenii la rând, îmi depozitasem fișierele despre perioada medievală.

- Cu celelalte romane cum s-a întâmplat?

- Romanele mele de mai târziu mi-au luat mai mult timp:

 * opt ani pentru PENDULUL LUI FOUCAULT,

* șase pentru INSULA DIN ZIUA DE IERI și pentru BAUDOLINO.

* Am petrecut doar patru ani scriind MISTERIOASA FLACĂRĂ A REGINEI LOANA.

- Care-i programul de lucru al unui scriitor de succes?

- Adun documente, vizitez locuri și desenez hărți; iau notițe despre planul general al unor clădiri sau al unei corăbii, ca în INSULA DIN ZIUA DE IERI; și schițez chipurile personajelor.

- Ca în NUMELE TRANDAFIRULUI....

- Da, pentru NUMELE TRANDAFIRULUI am desenat portretele tuturor călugărilor despre care scriam,

- Desconspirați proiectele Dumneavoastră literare, vă rog!

- Fiecare roman a avut o altfel de gestație... Când mă pregăteam să scriu INSULA DIN ZIUA DE IERI, am călătorit spre mările sudului, exact ca în locația geografică unde se desfășoară acțiunea romanului, pentru a observa culorile apei și ale cerului la diferite ore din zi și nuanțele peștilor și coralilor.

- Scrieți adevărate romane cinematografice, Domnule Umberto Eco!

- După publicarea romanului NUMELE TRANDAFIRULUI, primul regizor care mi-a propăus să facă un film după el a fost MARCO FERRERI:

”Carte ta pare concepută anume pentru un scenariu de film, dialogurile au lungimea ideală!”

....Și cum pe cer soarele se pregătește de culcare, mă îndrept și eu spre dormitor.

- Noapte bună, cititori! Mulțumesc frumos, Domnule Umberto Eco!

- Ne așteaptă pagina altei zile, domnule!

Costel Zăgan     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Altarul limbii române / Costel Zăgan