EPISTOLĂ DESCHISĂ DE COPILĂRIE

 Dragi Copii,

     După ce nu m-am săturat de frumusețile muntoase, verzi și proaspete ale Brașovului, întorcându-mă acasă, mi-am dat seama că nu-mi cunosc satul.

     Satul

 în care 

m-am născut,

am copilărit,

am învățat,

am iubit,

m-am căsătorit,

și,

iar am iubit

mai bine de jumătate de secol.

Mileniul doi, respectiv, trei.

Europa.

România.

Botoșani.,

Albești,

Tudor Vladimirescu.

     Centrul lumii mele: poetice, prozaice și critice.

După Titu Mai.orescu, însă avându-L mereu în față - pe Eminescu - modelul meu absolut.

    Prin urmare, o adevărată operă de artă vie.

Cu oameni.

Case.

Drumuri.

Și

multă, multă bucurie.

Bucuria de-a exista.

Bucuria de-a învăța:

Unu plus unu (nu) este egal cu doi.

Unu plus unu este egal cu noi.

Noi - niște copii, pur și simplu.

Costel Zăgan, SCRISORILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ