EPISTOLA PALMĂ DE COPIL

 DRAGI COPII

De când ne-am despărțit

a(u) trecut

un an

o lună

18 zile

20 de ore

54 de minute

și

59 de secunde

Și

tocmai

mă uit

la

ultima

speranță

De

parcă

ar fi

o

oglindă

spartă

Bunicule

schimbă

canalul

Au răsărit

ghioceii

ediție princeps

Semnează

și

gata

Costel Zăgan

EPISTOLA ZERO - Costel Zăgan

EREZIA VIII B

Nu bănuiam să ajung până aici

Un drum care începe cu sfârşitul

Să auzim

întâi

notele la (bună!) purtare

Doamne

cum să evaluezi copilăria

Jocurile

şi

surâsul ei fără egal

Catalogul biblia şcolarului

de pretutindeni

pare

neîncăpător

Lacrimile

se întreabă

ce-i cu mine

Se-aud

dangăte de clopot

în

acest Voroneţ

numit

şcoală

V-aţi legat ochii

cu

poeziile lui Eminescu

La năzbâtiile pe care le-aţi comis

puteţi

risca

un viitor mai bun

ca un surâs de mamă

Atât

Sunt al vostru

aşa

cum

voi aţi fost ai mei

Baftă

nepotoliţilor

Costel Zăgan

EPISTOLĂ DESCHISĂ DE COPILĂRIE

 Dragi Copii,

     După ce nu m-am săturat de frumusețile muntoase, verzi și proaspete ale Brașovului, întorcându-mă acasă, mi-am dat seama că nu-mi cunosc satul.

     Satul

 în care 

m-am născut,

am copilărit,

am învățat,

am iubit,

m-am căsătorit,

și,

iar am iubit

mai bine de jumătate de secol.

Mileniul doi, respectiv, trei.

Europa.

România.

Botoșani.,

Albești,

Tudor Vladimirescu.

     Centrul lumii mele: poetice, prozaice și critice.

După Titu Mai.orescu, însă avându-L mereu în față - pe Eminescu - modelul meu absolut.

    Prin urmare, o adevărată operă de artă vie.

Cu oameni.

Case.

Drumuri.

Și

multă, multă bucurie.

Bucuria de-a exista.

Bucuria de-a învăța:

Unu plus unu (nu) este egal cu doi.

Unu plus unu este egal cu noi.

Noi - niște copii, pur și simplu.

Costel Zăgan, SCRISORILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ

EPISTOLELE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ - Costel Zăgan: EPISTOLĂ DESCHISĂ PENTRU COPILĂRIE

SCRISORILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ - Costel Zăgan: SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU COPILĂRIE: Dragi Copii! Nici bine n-am deschis ochii și gândul mi-a și zburat spre voi: Copiii din satul meu natal! Ce mai faceți? Sunteți...

EPISTOLĂ DESCHISĂ PENTRU COPILĂRIE

Dragi Copii!

Nici bine n-am deschis ochii și gândul mi-a și zburat spre voi: Copiii din satul meu natal!

Ce mai faceți?

Sunteți bine?

Cum stați cu sănătatea?

Cu joaca?

Cu prietenii?

Ce vă fac părinții?

Dar vecinii?

Cărțile nu s-au plictisit așa singurele?

Fără mângâierea voastră interogativă: 

Oare ce mai vrea și astăzi de la mine...Matematica?

Dar Româna?

Fizica?

Biologia?

Chimia?

Istoria noastră cea de toate zilele?

Stop!

Pentru astăzi ajunge!

.........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

La colț, plâng niște caiete uitate deschise. Sau, mai bine, închise!

Creionul s-a tocit de așteptare.

Pixul și-a golit pastele de nerăbdare și îngrijorare!

La toate le e dor de aerul din sala de clasă!

De gălăgia intraductibilă a Copilăriei!

- Doamne, dă-ne înapoi aripile: vrem să zburăm la școală!  

Costel Zăgan

EPISTOLELE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ - Costel Zăgan: EPISTOLA A VII-A: PROFESORUL ANONIM

SCRISORILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ - Costel Zăgan: SCRISOAREA A VII-A: PROFESORUL ANONIM: PROFESORUL : ANONIM CA POPORUL, CURAJOS CA SPERANŢA (reportaj în trecutul imediat) (1-2) De  Costel Zăgan  la  duminică, 9 iunie 201...

EPISTOLA A VII-A: PROFESORUL ANONIM

PROFESORUL : ANONIM CA POPORUL, CURAJOS CA SPERANŢA (reportaj în trecutul imediat) (1-2)

De Costel Zăgan la duminică, 9 iunie 2013 la 11:08

   Sâmbătă, dimineaţa în microbuzul Tudor Vladimirescu-Botoşani, via Truşeşti.

- Unde mergeţi, dom`profesor ?
- Ca de-obicei, la şcoală.

- Păi, şi sâmbăta învăţaţi ?
- Ai ghicit, profesorii mai ales sâmbăta învaţă!
- Şi timpul liber ?
- Timpul liber ? E pentru patroni şi politicieni.

   Ora 6 şi 30. Sunt deja în Truşeşti. Peste 10 minute voi fi într-un alt mijloc de transport, spre Guranda.
Cobor. Apoi urc. Drumul şcolii , întotdeauna, este anevoios. Matinali, şi copiii din Băbiceni, urmează acelaşi traseu. Pe jos, că-i mai ieftin şi mai sănătos.

- La Cercul de Română ?
- Da.
- Poftiţi, dom`profesor !
- Eu sunt părintele .
- Sărut dreapta.

   Paşi spre viitor, paşi spre incertitudine. Incertitudinea ambiantă. Socială şi politică.
Incertitudine morală.
Dar să trecem peste...Dacă se poate.
Se poate, doamnelor şi domnilor ?

                                                  2

   Plină de frenezia ineditului moment, o zăresc pe Doamna de Română : costumul naţional încearcă zadarnic să-i stăvilească tumultul interior ! Amintirea unor serbări şcolare prăfuite din sufletul meu îmi solicită atenţia, încercând şi ele să mă deconecteze de la prezent .

   Alte vremuri, alte perspective.

La intrarea în sala de clasă suntem întâmpinaţi cu pâinea şi sarea tradiţionale.

Elevii aduc şi ei folclorul pe scena prezentului, deşi sala de clasă seamănă c-un muzeu ad-hoc al satului.

Covoare, carpete şi lăicere româneşti.Get-beget.

   O masă a tăcerii moldovenească, din lemn , aflată exact în centrul clasei, este străjuită de trei scaune ca nişte clepsidre încremenite .

  Vocile de cristal ale copiilor ţin încăperea în echilibru fragil al cântecului   şi al poeziei :                  

"La zidirea soarelui , se ştie,

Cerul a muncit o veşnicie..."

   Poezia lui Grigore Vieru ne umple sufletele de bucurie şi nostalgie .

Prof. Costel Zăgan